Jacques Salomé: „A îmbătrâni nu înseamnă să adaugi ani vieţii, ci să adaugi viaţă anilor” (I)

jacques Salome interviu

L-am cunoscut pe Jacques Salomé în anul 2002, fiind încă studentă la Facultatea de Psihologie, şi am fost imediat fascinată de lumina şi generozitatea sa, dar şi de coerenţa demersurilor terapeutice pe care le propune.

Astfel, metoda ESPERE®, metoda creată de Jacques Salomé, această adevărată pedagogie a comunicării, ne oferă tehnici, unelte şi instrumente clare de comunicare şi relaţionare.

Am devenit unul dintre practicienii şi promotorii acestei metode, experimentând atât la nivel personal, cât şi profesional, în practica mea psihoterapeutică, eficienţa şi caracterul ei structurant.

Am îndrăznit să-i propun lui Jacques Salomé câteva întrebări pentru Seniorul.ro, având ca temă procesul de îmbătrânire, precum şi modalitatea prin care am putea să îmbătrânim frumos, cu atât mai mult cu cât, la cei peste 80 de ani, Jacques Salomé reuşeşte să fie extrem de prezent şi însufleţit în toate activităţile, în ciuda dificultăţilor medicale atât de restrictive. Veţi putea citi răspunsurile lui într-un interviu structurat în 2 părţi.

În anul 2007, am creat site-ul www.jacques-salome.ro, unde puteţi găsi mai multe informaţii despre personalitatea şi opera sa, iar din 2011 administrez pagina sa oficială de Facebook.

***

Astăzi medicina reuşeşte să ofere ani buni oamenilor, astfel că speranţa de viaţă a crescut semnificativ. Reuşesc oamenii însă să se bucure de aceşti ani? Sunt ei o bucurie sau o povară?

Acord o deosebită importanță promovării comunicării relaționale, astfel încât oamenii să poată ajunge să nu-și mai maltrateze viața, ci să învețe să și-o onoreze, să o respecte și să o hrănească, reușind astfel să aibă relații sănătoase și pline de sens cu ei și cu cei din jur. În aceeași idee, propun fiecărei persoane să-și asume grija propriei vieți, să se ocupe de ea. Pentru mine, Viața este cea care ne locuiește, ne animă, permițându-ne să vorbim, să zâmbim, să ne mișcăm, să privim, să dansăm etc. Stă în puterea fiecăruia să dea speranță vieții prin proiecte cât de mici, pe termen scurt, care să îmbunătățească starea sufletească: lectura unei cărți, o mică vizită la prieteni, vizionarea unui film, un curs de desen etc. Astfel, pot spune că mă ocup de viața mea, că acord atenție și speranță realizării a ceea ce doresc din suflet. Căci visul ne poate purta departe…

În mai, aniversez cu cei dragi din România vârsta de 83 de ani, și în sufletul meu mă simt tânăr datorită faptului că mă ocup de Viața mea. Bunica mea spunea: „Este mai bine să mori viu, decât să fii deja mort”.

Cum percepeți pregătirea pentru vârsta a treia, dacă nu a patra, pentru a ne simți încă frumoși în suflet?

Îmi pun întrebarea altfel: De când simt că am devenit mai în vârstă? De când am probleme cu mersul pe jos? De când simt corpul fragilizat de boală? Din momentul în care nu mai am dorințe sau proiecte de viață? Fiind în pragul unei noi etape ale existenței, începem să ne punem întrebări și să ne îndoim puțin de capacitățile noastre. Nu înseamnă că dăm semne de îmbătrânire, ci doar de o nouă acomodare cu viața. Noi, oamenii, suntem ființe relaționale. Avem nevoie unii de ceilalți, avem nevoie să creăm relații adevărate, de încredere, care să ne permită să ne cunoastem mai bine. Învățăm de-a lungul existenței o mulțime de lucruri, chiar și faptul de a comunica unii cu ceilalați! A îmbătrâni înseamnă tot un fel de a învăța, dar a învăța să ne sprijinim pe alte repere, să ne bazăm pe alte resurse, pe un alt imaginar ca să rămânem în viață și cât mai aproape de posibilitățile noastre.

A îmbătrâni nu înseamnă să adaugi ani vieţii, ci să adaugi viaţă anilor. Ceea ce înseamnă să trăim în prezent, să ne bucurăm de fiecare clipă, să acordăm atenție fiecărei mici minunății, să o primim ca pe o descoperire purtătoare de viață. Astfel văd eu faptul de a îmbătrâni frumos sau de a rămâne frumoși în suflet.

Care sunt bucuriile vârstei a treia?

Vorbind despre mine, sunt multe lucruri care mă pasionează. Sunt un mare iubitor de artă. Un vernisaj pentru o expoziție de pictură, un concert de operă sau de jazz, un film documentar despre noi descoperiri sunt întotdeauna un prilej de bucurie. Îmi place să-mi petrec timpul recoltând spusele copiilor, aceste mici momente purtătoare de sinceritate și de gingășie. De alfel, în cărțile mele puteți întâlni frecvent fragmente de dialog copilăresc care ne redau surâsul. Sunt uimit de această putere vibratoare pe care puritatea unei priviri de copil sau râsetele lui pot să ni le ofere.

Jacques, ştiu că sunteţi un neobosit promotor al vieţii, al comunicării, al bucuriei de a fi. Când aţi descoperit bucuria de a fi? Cum a fost întâlnirea cu viaţa, când aţi conştientizat minunea de a trăi?

Pot spune cu modestie că mi-au fost necesare mai multe vieți pentru a învăța să mă iubesc, să apreciez viața care mi s-a oferit la naștere. La conceperea noastră cred că primim echivalentul a trei semințe: o sămânță de viață, o sămânță de iubire și o sămânță de energie cosmică. Trei semințe care vor fi nevoite să trăiască împreună pe parcursul existenței noastre pământești și de care trebuie să ne ocupăm pentru a putea să se dezvolte, să crească, să înflorească sau, în caz contrar, doar să fie înmagazinate și consumate.

Semnificația pe care o atribui trecerii noastre pe acest Pământ este următoarea: să putem da înapoi Universului (când părăsim corpul nostru fizic) mai multă viață, mai multă dragoste și mai multă energie decât atunci când am primit la începutul existenței noastre, și nu doar rezidurile lor.

În primii ani ai tinereții mele nu am fost ceea ce numesc un bun companion pentru viața mea. Datorită anumitor trăiri, nu de fiecare dată ușoare, am putut, în jurul vârstei de 35 ani, să-i conștientizez prezența, să o identific, să o numesc. De atunci, am început să am grijă de ea, să o respect, să o întâmpin în toate manifestările sale, atât de subtile în interiorul fiecărei ființe umane și atât de imprevizibilă în jurul nostru pretutindeni.

În ziua de azi, în iarna vieții, fragilizat de boală și prizonier al tăcerii impuse de aceasta, cea care mă conduce, mă stimulează, mă învăluie cu iubirea ei este Viața. O primesc ca pe un cadou prezent, oferit în Prezentul vieții cotidiene.

Este ceva ce regretaţi acum? Aţi modifica ceva în parcursul vieţii dumneavoastre profesionale sau personale?

În cuprinsul acestei cărți, „Un strop de eternitate”, menționez câteva aspecte personale, printre care credințele care mi-au structurat existența și câteva dintre aspectele psihologice ale ființei umane pe care le-am analizat. Pentru mine sunt asemenea unor balize, repere, puncte de sprijin care m-au ajutat să mă construiesc în viață, în cariera mea de formator, în viața mea de părinte și de om. Fără nici un regret pentru parcursul meu existențial, le propun aici cu modestie și respect.

***

În anul 2004, Jacques Salomé a fost decorat cu medalia Ordinului Naţional de Merit în grad de Ofiţer de către Ministerul Educaţiei Naţionale (Franța), pentru munca sa în domeniu comunicării în şcoală.

Cartea „Un strop de eternitate” va fi lansată în curând de editura Curtea Veche.

Daniela Nicoleta Dumitrescu este psiholog clinician, psihoterapeut și formator în metoda ESPERE®. Experiențele ei profesionale și de viață pot fi citite pe blogul său – Fericiți cei ce comunică

One thought on “Jacques Salomé: „A îmbătrâni nu înseamnă să adaugi ani vieţii, ci să adaugi viaţă anilor” (I)

  1. Cati Urucu spune:

    Articole din care ar trebui să învăţăm. Mulţumim pentru postare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.