Mut(e)

inactivitate

Într-o dimineață, se trezi metamorfozat într-o gânganie cu abdomenul umflat și păros, cu zeci de picioare subțiri tremurându-i neputincioase.

Reuși să se rostogolească pe spate, cu un efort „supraomenesc”, peste telecomanda cu butoane cleioase alături de care îmbătrânise.

Imaginile în culori încețoșate începură să-i curgă prin vene, dilatându-le; era acum mai liniștit.

Buzele din TV se deschideau și se închideau hipnotizant, creând un vârtej care îi aspira sufletul, lăsându-l inert.

Închise ochii, se concentră și zvâcni, dându-și aproape duhul.
Corpul tresări gelatinos, iar telecomanda de sub el îi răsplăti efortul…

Zeița din ecran îl posedă, privindu-l drept în ochi. O ingurcită încet, epuizant, până când venele începură să-i pârâie. Pieptul zeiței îi sparse timpanele, luându-i creierul. Privirea i se năclăi, sub firicelele de sânge care-i inundau ochii. Zecile de piciorușe începură să i se zbată spasmodic și, cu o sforțare muribundă, o rase, din telecomandă, de pe suprafața ecranului. Olimpiana își luă tributul. Bucăți de carne, dislocate din răcitura corpului aproape neînsuflețit, împroșcară televizorul.

Pe ecranul din fața sa desluși costumul elegant al unei entități care, după capul care se ițea din nodul cravatei, părea a fi mascul. Entitatea își mișcă buzele furibund, făcându-l să horcăie. Masculul începu să-i explice, sufocându-l, că vremea este improbabilă, aruncându-l în neant.

Telecomanda aproape ca i se topi în corpul de meduză. Actorii americo-latini îi imobilizară gâtul, injectându-i al 1001-lea episod al poveștii fără sfârșit.

Corpul i se scurse ca o melasă. Câinele său credincios mârâi la vederea lichidului amorf, se apropie precaut, apoi băgă botul plescăind de câteva ori.

Capul mic i se rostogoli, bolborosind un cuvânt care sună a „marș!”
Își roti ochii spre entitatea din ecran care prezenta Zodiacul.

„Astăzi sunteți puțin irascibil și veți avea un conflict în familie. Veți vedea că această rudă nu a făcut decât să profite de slăbiciunile dumneavoastră. Acest lucru vă va crea neplăceri în relația cu partenerul de viață, care vă va acuza de infidelitate”.

4 thoughts on “Mut(e)

  1. O lectură care m-a lăsat fără cuvinte, fără aer adică…cu gura căscată. Sinceră admirație pentru imaginația bogată a autorului. Din inimă FELICITĂRI!

    1. Radu Meiroșu spune:

      Dna Delia… 🙂 Va voi multumi fata-n fata.

  2. Foarte frumos!! Putin Kafkian …

    1. Radu Meiroșu spune:

      M-ai prins 🙂 Mulțumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.