Singurătatea, însingurarea…

singuratate insingurare

Singurătatea este un animal ciudat, nici domestic, nici sălbatic; te mușcă atunci când te aștepți mai puțin, dispare când ai vrea să fie și nu mai scapi de ea când nu o dorești. O știu de când am căpătat conștiința de sine… era mereu prezentă în preajma mea făcându-și de cap.

Prima oară, am întâlnit-o când eram bebeluș în leagăn. Mă trezeam noaptea din somn cu Ea lângă leagănul meu sub forma lătratului câinilor de afară. Mă speria îngrozitor și plângeam, nu pentru multă vreme, căci mâinile mângâietoare ale bunicii mă cuprindeau într-o îmbrățișare, astfel că singurătatea se risipea ca un fum, iar eu adormeam fericită.

Este ciudat că păstrez aceste amintiri din acea vreme… A urmat o perioadă fericită a copilăriei mele când ea a dispărut cu desăvârșire. A fost perioada de grație a vieții, când totul era la picioarele mele, când totul era posibil pentru că trăiam într-un loc mirific „departe de lumea dezlănțuită”, când lupii, pădurea, urșii, zăpezile generoase și verile năucitoare erau lumea mea de poveste în care trăiam fericită alături de oamenii minunați, bunicii mei. Ce să fi căutat singurătatea acolo?

Timpul a trecut, bunicii mei au trecut și ei în alte dimensiuni, eu am mai crescut și m-am mutat în lumea civilizată, unde peste cine credeți că am dat? Exact, peste doamna Singurătate. M-a primit zâmbindu-mi malițios și mi-a spus că e bucuroasă de reîntâlnire și că presimte că vom petrece o mare perioadă din viața mea împreună. Presimțirile ei s-au adeverit, iar de atunci, drăguță, suportabilă sau crâncenă nu prea m-a mai părăsit.

Mutarea mea la București m-a bulversat pentru o lungă perioadă de vreme și au fost perioade destul de lungi când singurătatea mi-a fost unicul tovarăș. Nu mai recunoșteam nimic, valorile mele toate fuseseră răsturnate, anulate, astfel că mă simțeam pierdută. Lumea mi se părea un hățiș care mă speria îngrozitor și doream cu disperare să mă întorc în locurile acelea unde fusesem fericită. Lucrul acesta nu mai era fizic posibil, dar mental da. Astfel că o bună parte din viața mea de adolescentă mi-am petrecut-o în… imaginar. Acolo-mi creasem o lume a mea , după nevoi, o lume așa cum mi-o doream, cu personaje, prieteni, dialoguri. Sigur că fizic preferam să fiu singură, căci lumea în care trăiam făcea eforturi uriașe să-mi arate că nu sunt de-a lor. Nu le purtam resentimente, nici eu nu simțeam că mă pot identifica cu ei. În situația aceasta singurătatea mi-a fost prietenă.

A venit mai târziu o vreme când mi-am dat seama că de fapt eu sunt în forumul meu interior o… singuratică, lucru care nu mă deranja decât când mă simțeam însingurată. Dar mi-a trebuit ceva vreme să-mi dau seama de diferență. Mi-aduc aminte de o întâmplare legată de subiect… Eram adolescentă, mă integrasem cumva în viața Capitalei și aveam deja un grup de prieteni cu care mă întâlneam destul de des. Aș putea să spun că eram răsfățata grupului pentru firea mea veselă și mereu pusă pe glume. S-a întâmplat că la o petrecere unde ne-am simțit cu toții minunat, la un moment dat doamna singurătate s-a făcut prezentă astfel că în mijlocul distracției am simțit că eu nu am ce să caut acolo. Am traversat orașul la două noaptea ca să ajung acasă. Odată ajunsă, m-am simțit bine. Și au mai fost situații similare si sigur că au fost și perioade mult mai rele când doamna singurătate făcea bau la mine și era de nesuportat. Atunci trebuia să mă agăț mental de orice gând care mă făcea să nu mă mai simt singură… Așa am înțeles că, orice aș face, singurătatea va fi mereu în preajma mea și singurul lucru care îmi rămâne este să aranjez lucrurile de așa manieră încât să ne putem detesta agreabil. Dacă acum sunt sigură că de singurătate nu pot scăpa decât vremelnic, la fel de sigură sunt că eu nu voi fi niciodată o însingurată. E ceva în matricea mea care va împiedica acest lucru. E de bine, nu?

Foto: Delia Stăniloiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.