Apasă tasta Enter

212.000 de persoane vârstnice au nevoie de servicii sociale adaptate nevoilor lor

Fundația de Sprijin Comunitar Bacău în parteneriat cu Asociația Four Change și Universitatea Danubius Galați prezintă rezultatele proiectului ”Servicii sociale pentru fiecare vârstnic – pachet de achiziții de servicii in fiecare comunitate”.

Proiectul și-a propus creșterea capacității organizațiilor neguvernamentale care furnizează servicii sociale destinate persoanelor vârstnice de a formula și propune politici publice ce vizează stimularea contractării sociale în vederea dezvoltării de servicii sociale pentru vârstnici, în fiecare comunitate din România. Mai mult, consorțiul de parteneri și-a asumat elaborarea și aprobarea unei politici publice în domeniul dezvoltării serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, prin mecanismul achizițiilor publice.

În cadrul proiectului a fost realizată o analiză privind situația achizițiilor de servicii sociale dedicate persoanelor vârstnice, care a evidențiat că Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice este mecansimul de finanțare cel mai puțin utilizat pentru susținerea serviciilor sociale, atât din perspectiva ONG-urilor cât și a autorităților locale, pe de-o parte datorită nivelului scăzut de cunoștere a procedurii de căre ONG-uri și pe de altă parte datorită reticenței autorităților locale de a utiliza această procedură.

Totodată, 75 de reprezentanți ai ONG-urilor furnizoare de servicii sociale destinate persoanelor vârstnice au fost instruiți în domeniul achizițiilor publice.

Ulterior cursurilor de formare a fost elaborat un pachet de documente de legislație terțiară dedicat achiziției de servicii sociale, care cuprinde: o procedură operațională pentru achiziția serviciilor sociale, un model general de fișă de date a achiziției, un model general de contract pentru achiziția publică a serviciilor sociale, precum și un model aplicativ de documentație de atribuire, ilustrând modul în care se poate organiza procesul de achiziție publică pentru serviciile destinate  persoanelor vârstnice, respectiv pentru patru tipuri de servicii: îngrijire la domiciliu, centru rezidențial, centru de zi și cantină socială.

Documentele privind achiziția de servicii sociale au fost validate în cadrul a cinci mese rotunde organizate cu reprezentanții ONG-urilor și autorităților locale și au fost înaintate spre avizare Doamnei Ministru al Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, precum și Agenției Naționale pentru Achiziții Publice.

Pachetul de documente de legislație terțiară este însoțit de o politică publică privind stimularea contractării serviciilor sociale adresate persoanelor vârstnice, care evidențiază principalele probleme și provocări cu care se confruntă vârstnicii din România:

  • 212.000 de vârstnici (sau 6,5% dintre persoanele de 65 de ani şi peste) se confruntă cu limitări serioase sau totale, dar nu beneficiază de ajutorul familiei şi, prin urmare, au nevoie de sprijin pentru realizarea activităților lor zilnice;
  • Aproximativ 6-7% din populația în vârstă a României are nevoie de servicii sociale în propriile comunități, însă doar 0,23% beneficiază efectiv de astfel de servicii;
  • Serviciile sociale destinate persoanelor vârstnice sunt insuficiente comparativ cu nevoile reale ale beneficiarilor și sunt extrem de rare în zonele rurale si orașele mici, sectorul serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice fiind în continuare subdezvoltat și subfinanțat;
  • Accesul limitat la contractarea socială afectează în mod direct vârstnicii, care în lipsa unor servicii sociale de suport, au o speranță de viață limitată și un nivel de trai foarte scăzut. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice este mecansimul de finanțare cel mai puțin utilizat pentru susținerea serviciilor sociale, atât din perspectiva ONG-urilor cât și a autorităților locale.

Aurelia Pasăre, Președinte Asociația Four Change: Estimările arată că în anul 2050, procentul populației vârstnice va ajunge la 30% din totalul populației. Bunicii și părinții noștri au dreptul la servicii sociale de calitate, adaptate nevoilor lor specifice și dezvoltate în propriile comunități. Pachetul de documente de legislație terțiară, care vizează achiziția de servicii sociale pentru persoanele vârstnice, elaborat în cadrul proiectului nostru reprezintă soluția pentru dezvoltarea unui sistem național de servicii sociale și socio-medicale. Aceste documente se află deja pe masa Ministerului Muncii și Protecției Sociale și sperăm că vor intra in consultare publică în cel mai scurt timp.

Proiectul „Servicii sociale pentru fiecare vârstnic – pachet de achiziții de servicii in fiecare comunitate” a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativa 2014-2020.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne contactați la adresa de email comunicare@4change.ro.

***

Fundația de Sprijin Comunitar este o organizație nonguvernamentală, cu statut de utilitate publică, apolitică și nonprofit, fără caracter religios, înființată în iunie 1997. Prin programele sale contribuie la îmbunătățirea vieții semenilor aflați în situații de marginalizare și risc social. FSC se bucură de recunoaștere națională și internațională având parteneri instituționali din Marea Britanie, Norvegia, Franța, Germania și peste 25 de premii câștigate în cadrul principalelor Gale și evenimente ce promovează responsabilitatea socială și excelența în domeniul ONG.

Asociația Four Change este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2012 de o serie de experți ai societății civile românesti care și-au propus să producă schimbări pozitive, majore în sectorul neguvernamental, dar și în cadrul comunităților în care acționează. Prin activitățile sale, asociația contribuie la creșterea nivelului de profesionalizare a organizațiilor neguvernamentale oferind sprijin în domenii precum: cercetare, promovare, planificare strategică, management de proiect etc. Misiunea organizației este să sprijine organizațiile societății civile pentru a deveni actori relevanți în dezvoltarea societății românesti.

Universitatea „Danubius” este o instituție de învățământ superior non-profit, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, acreditată prin Legea nr. 409/2002. Cadrele didactice care alcătuiesc corpul profesoral al Universității „Danubius” din Galați provin din elita centrelor universitare Iași, București și Galați, si sunt în totalitate doctori sau doctoranzi. Conexiunile academice și de cercetare științifică acoperă America de Nord, Europa și Asia, cunoscând un trend continuu ascendent.

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *