Bună ziua,

Numele meu este Andreea Teodorescu și sunt studentă la masterat în anul II, specialitatea Managementul Proiectelor, din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Poate unii dintre dumneavoastră mă cunoașteți din articole trecute, din vizitele de la Cluburile de Seniori, din interiorul universului „să învățăm ce e cu tehnologia în viața seniorilor din România”.

Pentru finalizarea masteratului, realizez o cercetare privind importanța și impactul tehnologiei asupra seniorilor activi din București. Mai precis, am compus câteva întrebări scurte și la obiect în ceea ce privește impactul tehnologiei moderne în viața dumneavoastră.

Așadar, în cadrul acestei cercetări doresc să realizez un interviu cu seniori pentru a afla cât de familiarizați sunt aceștia cu tehnologia informației și a comunicațiilor. Bineînțeles, participarea la acest interviu este benevolă, datele dumneavoastră personale nu vor fi utilizate, iar interviul va avea caracter confidențial și anonim.

Dacă sunteți de acord să participați, să ne întâlnim și să ne ajutăm reciproc în această eră digitală, îmi puteți lăsa un mesaj aici și cu siguranță vă voi contacta cât de repede!

Vă mulțumesc. 🙂

Niciun comentariu
Scrie Cancel
Comments to: Ajutor în era digitală

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Attach images - Only PNG, JPG, JPEG and GIF are supported.