in ,

Avantajele şi dezavantajele instituţionalizării unei persoane vârstnice

avantaje dezavantaje camin batrani

Aşa cum vă promiteam în urmă cu ceva vreme în articolul „A fi sau a nu fi într-un cămin de bătrâni?”, revin cu mai multe detalii legate de posibilele avantaje şi dezavantaje ale instituţionalizării unei persoane vârstnice într-un centru de îngrijire.

Aminteam în repetate rânduri că internarea într-un centru rezidenţial nu este o decizie uşoară şi vine cu multe implicaţii atât la nivelul familiei, cât şi la nivelul persoanei vârstnice. În egală măsură, îngrijirea unei persoane vârstnice dependente este un efort pe care adesea nu-l conştientizăm în plinătatea complexităţii şi a efectelor sale pentru toți cei implicați. Îngrijirea unei persoane vârstnice presupune un efort crescendo, pe termen mediu-lung, cu costuri semnificative, la care se adaugă adesea provocările vieţii cotidiene, precum şi oboseala acumulată a îngrijitorului. Ceea ce pare relativ lejer la început (îi dai să mănânce şi îl schimbi de câteva ori pe zi), devine complicat dacă se prelungeşte până la o dată necunoscută.

Spun adesea, îmbătrânirea nu este o răceală! Ea nu trece și nu se vindecă (cel puțin până la acest moment), ci solicită din ce în ce mai mult efort pe măsură ce timpul își cere drepturile. Oricât de dureroasă ar fi decizia din punct de vedere emoţional, trebuie să ne gândim nu neapărat la nevoile noastre, la incapacitatea noastră de desprindere, ci mai ales la ce este mai bine pentru persoana vârstnică.

Pentru a finaliza într-o notă optimistă, voi enumera mai întâi câteva dintre dezavantajele instituţionalizării unei persoane vârstnice:

Costurile destul de mari – costurile de îngrijire pentru un cămin decent trec binişor de 2000 – 2500 de lei, în condiţiile în care adesea cuantumul pensiilor nu acoperă această sumă, prin urmare familia trebuie să compenseze diferenţa. Este adevărat că persoanele foarte alterate pot beneficia de indemnizaţia acordată persoanelor încadrate în grad de handicap, dar trebuie menţionat faptul că în cazul internării într-un centru de stat, această indemnizaţie se sistează, conform legislaţiei actuale. Totuşi, costurile comparativ cu cele practicate în străinătate sunt mult mai mici, iar diferenţele de dotări nu sunt atât de mari. Spun asta pentru că am avut în centru nenumărate vizite din străinătate care spuneam că, pe aceleaşi condiţii ca în centru nostru, costurile ar fi la un 2000 – 3000 de euro. Pentru condiții mai bune, se poate ajunge și la 5000 de euro.

Sentimentul de abandon – adesea beneficiarii noştri se plâng, mai ales imediat după internare, de acest sentiment. Tocmai de aceea, este bine ca familia să-l vizitezi mai des în primele zile, în ideea de a transmite că nu este uitat, că nu este aruncat pur şi simplu, ci este o decizie care are în vedere şi necesităţile specifice de îngrijre. Ulterior, sentimentul se mai estompează.

Predispoziția la depresie – sigur că sentimentul de abandon, de pierdere a proximităţii familiei, a casei în care a locuit 40 – 50 de ani, a anturajului, a ceea ce a însemnat viața lui până la acel moment, poate să favorizeze apariţia unui sentiment depresiv. Dacă există deja o vulnerabilitate de acest gen în antecedente, atunci cresc şi mai mult şansele reactivării acesteia. Căminul este văzut ca ultima spaţie a vieţii, ca un loc fără speranţă şi cale de întoarcere, ceea ce nu este neapărat necesar. Au fost şi exemple când persoana nu s-a adaptat condiţiilor de instituţionalizare şi prin urmare s-a întors în familie. Din experienţa mea de peste 10 ani într-un astfel de centru, am remarcat că acest sentiment de depresie nu este atât de prezent pe cât ne imaginăm, pentru că, pe măsură ce timpul trece, persoanele reuşesc să dezvolte noi relaţii, noi ataşamente, să-şi găsească noi preocupări (voi reveni cu detalii la capitolul despre avantaje), reuşind să se mobilizeze, să accepte noile condiţii pe care nu le mai percep ca pe o corvoadă, ci ca pe un dat. În funcţie de condiţiile de viaţă, de educaţie, de capacitatea de rezilienţă, vor fi beneficiari care se vor adapta foarte rapid şi bine noilor condiţii de viaţă, reușind chiar să se bucure de ceea ce li se oferă.

Pierderea sentimentului de libertate şi independenţă – este un dezavantaj semnificativ, pentru că traiul într-un centru presupune o anumită rigoare, un program destul de rigid, un anumit ritm. Nu poţi să faci tot ce vrei, cum vrei şi când vrei, există limite care ţin de bun simţ, dar şi de procedurile interne. Traiul împreună cu alte persoane presupune anumite rigori, ceea ce poate să fie destul de neplăcut, mai ales pentru persoanele mai creative, mai libertine, mai greu de înregimentat.

Calitatea slabă a serviciilor – din păcate, nevoia mare de îngrijire a dus la apariţia multor cămine care au transformat îngrijirea vârstnicului într-un business, făcând rabat la calitate. În aceste condiţii, trebuie să fiţi foarte vigilenţi atunci când alegeţi un cămin, pentru că fiecare dintre noi are dreptul la un trai decent și civilizat.

Calitatea celorlalţi beneficiari – din păcate, nu există în România suficiente cămine specializate pentru fiecare tip de patologie şi punerea laolaltă a persoanelor care suferă de diverse patologii este provocator nu doar pentru beneficiari, ci şi pentru personalul de îngrijire. Recomandarea este ca instituţionalizarea să se realizeze în centre specializate.

Tendinţa familiei de a se deresponsabiliza – nu pot să nu remarc faptul că odată ce familia reuşeşte internarea într-un centru de îngrijire, răsuflă cumva uşurată (mai ales dacă vine după o lungă perioadă de îngrijire acasă) şi prin urmare simte nevoia să ia un pic de pauză. Problema este dacă acestă pauză se lungeşte până la dispariția din peisaj. Mai mult, ori de câte ori se solicită sprijinul familiei în gestionarea unor situaţii dificile (spre ex., procurarea unui medicament special), există cumva aşteptarea ca personalul căminului să facă tot, că doar „d’aia plătesc”. Sunt familii care-şi ridică cu totul mâna de pe vârstnic, considerând că plata diferenţei contribuţiei este suficientă. Ei bine, de cele mai multe ori, acea contribuţie acoperă costurile de îngrijire minimală, prin urmare orice situaţie excepţională poate solicita în continuare prezenţa familiei.

Monotonia – stilul de viaţă într-un centru este destul de unitar şi uniform, ceea ce poate să creeze sentimentul de monotonie. Pe de altă parte, ştim că vârsta a treia este o vârstă destul de rutinieră, prin urmare vor fi persoane care nu vor fi neapărat deranjate de asta. Monotonia are avantajul de a creşte gradul de predictibilitate, ceea ce este un factor anxiolitic, beneficiarii fiind liniştiţi pentru că ştiu ce urmează să se întâmple de fiecare dată.

Pierderea proximităţii relaţiilor semnificative – chiar dacă poate nu interacţionăm foarte mult unii cu alţii în familie, simpla prezenţă a persoanelor pe care le iubim în apropierea noastră ne face bine. Unul dintre dezavatanjele semnificative este pierderea acestei proximități, acestei apropieri fizice, spaţiale de cei dragi. Dacă centrul este situat şi în afara localităţii, atunci devine şi mai dificilă vizitarea beneficiarului.

Acum că am aflat care sunt principalele dezavantaje, iată care ar fi avantajele îngrijirii într-un centru rezidențial:

Personalul de specialitate – nu este suficient să ştii să faci curat şi să găteşti ca să îngrijeşti un vârstnic, așa cum poate am fi tentați să credem. Vârsta a treia are o serie de particularităţi care necesită o atenţie sporită. Dincolo de asta, dacă vorbim şi despre un diagnostic sever, atunci lucrurile iau o întorsătură mult mai serioasă. Într-un centru, cât de mic ar fi, trebuie să existe o infirmieră, o asistentă, un medic şi, sper eu, şi un psiholog. Vorbim despre o echipă de îngrijire, în care fiecare membru îşi aduce contribuţia, ceea ce crește semnificativ calitatea îngrijirii.

Activităţile sociale – centrele care se respectă organizează periodic tot felul de activităţi prin diverse parteneriate publice sau private. La noi în centru, nu există lună în care să nu avem activităţi, în care să nu sărbătorim ceva, în care să nu invităm actori, cântăreţi, persoane publice, copii, tineri, adolescenţi care ne fac zilele mai frumoase. Plus că întotdeauna luna decembrie este cea mai activă lună din an, cu evenimente aproape în fiecare zi. Astfel de momente au permis beneficiarilor noştri să cunoască persoane pe care le-au admirat şi poate chiar le-au iubit în tinereţe.

Controale medicale periodice – este unul dintre cele mai importante avantaje, deoarece controalele medicale periodice cresc capacitatea de prevenţie. Ştim foarte bine că ajungem adesea prea târziu la doctor şi că stăm foarte prost la capitolul profilaxie. Prin urmare, să existe deja un sistem implementat în care periodic eşti evaluat din punct de vedere medical, poate să însemne diferenţa măsurabilă în câţiva ani de viaţă.

Proceduri de recuperare BFT – este un avantaj extraordinar, dacă există programe de recuperare balneo-fizio-terapeutică în centru. Am văzut persoane vârstnice care s-au internat imobilizate la pat şi în câteva luni au reuşit să se deplaseze cu baston, pentru că au urmat un program de recuperare medicală. Personal aş recomanda fiecărui centru să investească în zona de recuperare medicală pentru că nu doar că creşte speranţa de viaţă, dar creşte şi calitatea vieţii persoanei asistate. Acasă nu vei putea avea acces la un program complet de masaj, electroterapie, kinetoterapie, decât poate la nişte costuri semnificative.

Permanenta supraveghere medicală – de asemenea, consider că este unul dintre cele mai importante avantaje pentru că creşte capacitatea de a răspunde medical urgenţelor. Am trăit de câteva ori în centru situația în care intervenţia rapidă a asistentelor medicale sau a medicului a făcut diferenţa între viaţă şi moarte. Prin urmare, să fie cineva permanent disponibil în cazul în care apare o urgenţă medicală (spre ex., un stop cardio-respirator, accident vascular etc.) este o mare bilă albă care cred eu că atârnă destul de greu în balanța decizională.

Regim alimentar adecvat – adesea centrele de îngrijire dispun de un nutriţionist sau cel puţin de un medic care poate supraveghea regimul alimentar. Ştim bine că acasă tentaţia de a călca strâmb este mare, iar lucru acesta are repercursiuni asupra sănătăţii noastre. Un regim alimentar echilibrat, adaptat nevoilor alimentare pentru vârsta a treia (adică unor persoane cu un ritm de viaţă destul de static şi cu un metabolism lent) poate să fie un plus semnificativ. Mai mult, se pot crea regimuri alimentare adaptate nevoilor medicale (spre ex., diabet).

Controlul şi administrarea corectă a medicaţiei – cred că una dintre cele mai provocatoare probleme ale perioadei seniorale este administrarea corectă a medicaţiei. Puţin dintre noi realizăm cât de important este asta şi ne este greu să sesizăm momentul în care persoana vârstnică nu mai reuşeşte să urmeze corect tratamentul prescis, mai ales dacă nu locuim împreună. Abuzul de medicamente sau automedicaţia sunt iarăşi factori de risc – mai ales la vârsta a treia. Acest risc este practic anulat într-un centrul de îngrijire prin simplu fapt că medicaţia este administrată doar de către personalul medical.

Siguranţa și protecția împotriva abuzurilor – cu siguranţă aţi auzit cazuri de persoane care au fost înşelate, maltratate sau chiar agresate doar pentru că locuiau singure şi erau la vârste înaintate. Vârsta a treia este considerată o vârstă vulnerabilă, prin urmare mulţi pot profita de asta. Prezenţa într-un centru este o soluţie viabilă pentru asigurarea unui mediu de încredere şi siguranţă.

Suportul psihologic – prezența psihologului în centru poate contracara o bună parte dintre dezavantajele emoționale enumerate mai sus. Dincolo de asta, observarea zilnică a comportamentelor, medierea permanentă, implicarea și gestionarea situațiilor conflictuale fac din psiholog persoana care poate să intervină rapid și eficient pentru crearea și menținerea unei atmosfere plăcute. Adesea, în familie spre ex., nu avem acest ajutor, acest mediator care să reușească să aplaneze situațiile nevralgice, prin urmare, conflictul poate să mocnească ani de zile. De asemenea, permanenta cooperare cu medicul și cu ceilalți membri ai personalului, duc la înțelegerea holistă a nevoilor beneficiarilor și la identificarea celor mai bune soluții, împreună cu echipa de specialiști.

Dezvoltarea unor noi relaţii de ataşament – este extrem de important să ne simțim iubiți, valorizați, prețuiți mai ales la vârsta când pare că nu prea mai avem ce să oferim. Traiul într-un centru va duce negreșit la dezvoltarea anumitor simpatii pentru anumite persoane fie din rândul personalului, fie din rândul beneficiarilor. Apariția unei noi relații de atașament, la o vârstă când pare că lucrurile sunt cumva așezate și nițel amorțite emoțional, dislocă o energie nouă și plină de viață care este foarte benefică persoanei vârstnice. De asemenea, să poți să oferi la rândul tău afecțiune este împlinitor și poate compensa în bună măsură reducerea relațiilor familiale. În cazul meu, explicit, sunt „nepoata” multor bunici care simt să-mi poarte de grijă și să mă povățuiască ori de câte ori au ocazia. Mulți dintre ei mi-au mărturisit ce mult bine le face asta!

Descoperirea unor noi interese – propunând mereu și mereu tot felul de activități, persoanele rezidente au avut șansa să-și descopere noi abilități și noi preferințe. Așa au ajuns să remarce că le place să coloreze, să asculte operă, să recite poezii, să facă fotografii sau să cânte împreună cu copii colinde de Crăciun. Îmi vine în minte exemplul unei doamne care a descoperit, la peste 75 de ani, ce mult îi place să coloreze mandale, prin urmare a colorat zeci de mandale. Nu pot să nu reamintesc faptul că am observat că nu avem o educație a loisirului, a timpului liber pe care să-l dedicăm unui hobby. Sper însă ca generațiile viitoare să fie ceva mai atente la felul în care aleg să-și petreacă timpul liber.

După cum puteți remarca lucrurile nu sunt deloc nici simple, nici simpliste. Prin urmare, decizia de a locui într-un centru de îngrijire înglobează destul de multe implicații de pe mai multe paliere. Îmi doresc însă ca listarea plusurilor și a minusurilor să creeze o imagine mult mai realistă asupra acestei teme. Nu încurajez cu preponderență instituționalizarea ca soluție cvasipermanentă, în egală măsură nici nu o blamez. Îmi este foarte clar că, în anumite situații, este singura măsură civilizată și civilizatoare atât pentru familie, cât și pentru nevoile reale ale persoanei vârstnice.

Articol publicat pe blogul autoarei – Fericiți cei ce comunică 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

senectute virtute

Senectutea – mereu o virtute?

senior karaoke

15 seniori și tineri au cântat timp de 5 ore la prima întâlnire Senior Karaoke