Și virgula poate marca viața cuvintelor: „Oh, i-am strigat, suflete, eu n-am murit!” (2)

În prezentarea anterioară, am afirmat că raporturile stabilite între diversele unități sintactice impun norma: cer prezența obligatorie (facultativă, uneori) a virgulei sau nu o permit. Tipuri de raporturi (relații) sintactice: 1. de interdependență – relația dintre subiect și predicat, dependență reciprocă; legătura strânsă dintre cele două unități sintactice nu permite delimitarea acestora prin virgulă (punctele

Și virgula poate marca viața cuvintelor: „Oh, i-am strigat, suflete, eu n-am murit!”

Exprimarea reprezintă o carte de vizită a oricărui vorbitor. Lucrările normative care au caracter oficial (cum este DOOM 2) ne oferă reguli care privesc nu numai lexicul, semantica, ortografia, ci și punctuația. Căci important nu este doar conținutul unui mesaj, importantă este și forma care organizează mesajul. Virgula, de exemplu, este un semn de punctuație

OR, ORI – Sinonime sau însemn al excluderii (ori), al unei alte perspective (or)?

Eminescu aspiră spre o iubire absolută. Ori jocul ideal al iubirii poate fi trăit doar… în vis. Ori sau or? Care dintre cele două conjuncții trebuie să fie utilizată? Confuzia dintre or, conector neologistic, și ori, conjuncție disjunctivă, este destul de frecventă. De ce? Din cauza înrudirii formale, din cauza faptului că, uneori, popular (incorect),

„… eu… care familia mea de la patuzsopt în Cameră…”

Vorbim așa cum gândim. Exprimarea unei persoane sugerează atât logica acesteia, cât și gradul ei de cultură. Greșelile jenante prezente în rostirea multora dintre politicienii noștri oferă, din nefericire, o sursă inepuizabilă, generoasă acelora care sancționează abaterile de la norma literară. Într-un cadru oficial, este intolerabilă construirea unui astfel de enunț: Domnul…, de când minte,

„Proprii săi miniștri” – o greșeală sau două?

Vocea moderatorului: Cum își blochează premierul proprii săi miniștri Secvența marcată în exemplu, proprii săi miniștri, conține două greșeli: scrierea adjectivului proprii cu – ii, în loc de – iii, și folosirea unei repetiții inutile, a unui pleonasm, proprii săi. Când adjectivul (propriii) precedă substantivul regent (miniștri), acesta trebuie scris cu trei i. Primul –

„Eram să…” sau „era să…”?

„Domniță! Domniță!” Pași-mi grăbiți s-au oprit… „Lumea florilor!”… mi-am șoptit. „Parfum, culoare, sunet” (Baudelaire) se-ngânau și-și răspundeau. Și, Doamne, simbolul sinesteziei părea a fi însăși florăreasa, „Buchetiera de la Florența”. Avea chipul candid, jovial… Culorile stropilor de mac îi poposiseră pe buze. O fremătare a trupului armoniza cu o fluturare a părului. Iar cerul… cerul

Din punct de vedere sau din punctul de vedere?

Am auzit la B1TV următoarea exprimare: din punct de vedere al persoanelor implicate Exprimarea este stângace. De ce? Asocierea din punct de vedere este o locuțiune prepozițională. Substantivul punct își schimbă forma, în funcție de context. Dacă-i urmează un nominal – substantiv sau pronume – în genitiv, punct trebuie să fie articulat (din punctul de

Mănânci „decât” fructe și legume?

– Vai, fată, ce bine arăți! – Știi de ce? Mănânc decât fructe și legume. Acesta-i elixirul frumuseții oferit, într-o dimineață, călătorilor din autobuzul 381. Dialogul mi-a gâghilat neplăcut urechile, vorba lui Caragiale. Exprimarea nu este nici elegantă („fată”), nici corectă. De ce? Conform normei de construcție, semiadverbul restrictiv decât trebuie utilizat numai în contextul

Niște oameni care „pronunțase” și ei…

Firește, exprimarea unei persoane reflectă cultura acesteia. Asemeni școlii, radioul și televiziunea ar trebui să ne ofere modele de utilizare corectă și elegantă a limbii române. Din nefericire, uneori, și jurnaliștii se abat de la norma literară. M-a suprins neplăcut vocea moderatorului unei emisiuni TV (Antena 3): niște denunțători și niște indivizi care pronunțase Ați

Hm, maxim sau maximum?

N-aș vrea să rămân doar în lumea voastră. Voi evada! Promit! Dar e bine să remarc grija pentru cuvânt prezentă, din ce în ce mai mult, în emisiunea „Bravo, ai stil!”. Din păcate, persistă anumite stângăcii atât în exprimarea juraților, cât și în cea a concurenților. Vă ofer un exemplu: Rar mi-a fost dat să

„Bravo, ai stil!”… și dacă vorbești corect

Deschid un dicționar al limbii române: „Stil (lat. stylus, condei”), mod caracteristic de exprimare a gândirii.” Știm! Stilul este specific artei, creatorului de frumos: pictorului, sculptorului, arhitectului, poetului, designerului etc. Mulțumim coordonatorilor emisiunii „Bravo, ai stil!” pentru modelele vestimentare oferite, seară de seară! Admir tactul Ralucăi, scrupulozitatea Iuliei, dezinvoltura lui Maurice și privirea iscoditoare a