Știri

Ce face guvernul australian pentru menținerea pe piața muncii a lucrătorilor vârstnici

Guvernul Australiei a lansat la sfârșitul anului trecut un pachet de măsuri destinat adaptării seniorilor la noile realități ale pieții muncii și creșterii/menținerii gradului de ocupabilitate a acestei categorii.

În documentele oficiale se precizează că australienii trăiesc astăzi cu 10 ani mai mult decât acum 50 de ani și că guvernul trebuie să acționeze pentru a maximiza oportunitățile generate de o viață mai lungă, iar oamenii să se bucure pe deplin la vârsta înaintată.

În acest context a fost lansat programul guvernamental „Mai multe opțiuni pentru o viață mai lungă”, pentru o viață activă din punct de vedere profesional. Este un program de formare de abilități și reorientare în carieră în valoare de 17,4 mil. de dolari care se va derula timp de 4 ani pentru 20.000 de lucrători seniori.

La acest program se adaugă alți 189,7 mil. de dolari care sunt împărțiți astfel în următorii 3-5 ani:

  • 136,4 milioane pentru dezvoltarea competențelor digitale ale australienilor de peste 45 de ani aflați în căutarea unui loc de muncă și creșterea șanselor lor de ocupare;
  • 19,3 milioane destinați formării de către angajatori sau firme de training a lucrătorilor de 45-70 ani;
  • 15,2 milioane pentru menținerea pe piața muncii a lucrătorilor vârstnici care se gândesc să iasă anticipat la pensie;
  • 17,7 milioane destinați promovării antreprenoriatului, oportunităților de business și mentoratului în afaceri;
  • 1,1 milioane pentru restructurarea Fondului pentru Ocupare în sensul suplimentării subvențiilor oferite mediului privat pentru angajarea persoanelor în vârstă.

În perioada următoare, guvernul australian va colabora, de asemenea, cu entitățile private în elaborarea de strategii de promovare a beneficiilor unui mediu de lucru incluziv și divers, pentru influențarea practicilor de angajare și reducerea discriminării.

Nu în ultimul rând, 6,5 mil. de dolari vor fi alocați dezvoltării site-ului guvernamental astfel încât acesta să ofere australienilor de 45-65 ani instrumente online cu ajutorul cărora aceștia să-și poată evalua starea de sănătate și șansele de angajare pentru a avea o viață cât mai activă și independentă.

Sursa informații: Business Insider

Sursa foto: betterhealth.vic.gov.au

Etichete
Mai mult

Relaționat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close