Apasă tasta Enter

Celălalt

Îmi dau seama că ei îi place ca noi 2 să fim mai mult în natură, pentru că în ea țipă de plăcere. E cu totul alta (decât atunci când suntem în oraș): măsoară instantaneu mărimea unui copac, mă apucă de mână și, ca un copil, îmi spune să-i îmbrățișăm trunchiul.

De la o vreme, mă întreb de ce nu mă îmbrățișează direct pe mine și oriunde, dar, evident, îmi spun, îi place mult natura. Am întrebat-o cum și de ce, și mi-a spus că-i o chestie de sinceritate absolută. Mi-a spus că n-are neapărat o obsesie pentru natură, copaci și trunchiuri, că-i plac și animalele, de pildă, pure toate și ele. Totuși, chiar dacă nu vorbesc, așa cum nici copacul nu vorbește, uneori n-are chef de ele, că are de lucru, iar animalele au ochi care o privesc uneori într-un fel, mai lasă și ceva păr și fac când n-ai chef pipi-caca etc. Spre deosebire de natură și animale, oamenii din păcate varsă cuvinte pe gură celorlalți oameni.

Ce dracu, are dreptate, și nevoie de ceva mai curat decât orice om de pe planetă, îmi spun. Apoi facem dragoste și mă mângâie cu degetele ei tinere. Apoi îmi șoptește după trunchiul copacului:

„Așa nu ne vom despărți niciodată. Vreau să stau lipită de un copac toată viața. De un copac ca el. De un trunchi ca al lui.” Apoi se întinde la poalele lui, iar picurii îi cad pe corp, dându-i viață, făcând-o să renască – încă o dată.

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *