Apasă tasta Enter

De Sfantul Valentin…

Orice sarbatoare a Iubirii e binevenita, chiar de nu-i neaosa. Sf. Valentin, dupa legenda, ar fi cununat doi indragostiti, un pagan cu o crestina, daruindu-le celor doi flori din gradina sa, ceea ce i-ar fi adus condamnarea la moarte.

Azi, Valentine’s Day este sarbatorita in SUA si mai nou si in alte state europene (o zi a Iubirii nu face rau nimanui), ocazie cu care indragostitii isi fac cadouri (felicitari cu ”be my Valentine”) in 14 februarie, iar la romani se serbeaza Dragobetele in 24 februarie. Conform legendelor noastre populare, Dragobetele ar fi fost fiul babei Dochia, un tanar chips care obisnuia sa sarute toate femeile care-i ieseau in cale (un crai adica, cam ca Zeus sau Stefan cel Mare – si mai nou si Sfant, alt curvar notoriu, ca s-o zicem de-a dreptul).

Pana a fi sarutate de Dragobete, zic sa nu-l ratam pe Sf. Valentin… daca avem noroc… ca de cand cu miscarea “Me too” mi-e ca barbatii se cam feresc, pentru a nu fi acuzati de hartuire sexuala; nu bagatelizez miscarea femeilor abuzate si discriminate sexual, dar… mi-e ca o sa ne uitam lung si de la distanta dupa barbati (timizi si timorati); nu uit ca exista si categoria mitocan si violent… e plina strada de ei, dar aia isi iubesc mai mult Rolex-urile, Mercedes-urile ML, BMW-urile, astia sigur sunt “meltenii de Dorobanti”… nu mi-e frica de ei ca nu umbla cu metroul.

De cei timizi ma tem… daca, la cat sunt eu de zuza, ma rateaza vreunul, ca dupa ce nu ma ajuta nici fizicul (bondoaca si dodoleata, gen Sancho Panza, mi-am tras si armura lui Don Quijote peste mine… si astfel se nascu “femeia smirghel”)… d’aia am si asteptari marete: Harley, Viking… ca sa nu ma supar de esec. Astept o noua zi, musai cu soare si in care karma a luat suficienta Ginko-biloba ca sa-si aminteasca si de mine.

Asa ca am sa va chinui de sfarsit cu o veche „poezie” (iertare cer poetilor)… pe post de „valentina”… cu drag tuturor celor care mai au nevoie de iubire (in vorbe macar).

Ghioc

(februarie 2004)


Ce ar putea sa-mi spuna ghiocul acesta,
rasucit spirala, ca o scara?
De unde stie minunea asta, tacuta si natanga,
nascuta pe fundul unei mari,
evaporate acum, in cer,
din care-a mai ramas un melc stingher
Ce vise am,
ce doruri ma-naripa?
Ce poate oare o molusca sa imi zica?
Ridic alene cercul asta rasucit – chircit
si-l pun, in joaca la ureche, ca pe-o streche…
Sunt valurile marii care canta-n el, nu doar
ecou de sunet plange-n el;
si pescarusii tipa-n zborul lor
rotit, spre cercu-i din afara, rasucit.
Spirala impietrita-n unduirea cochiliei
ma striga
sa caut marea devenita acum oglinda,
s-adun a cerului intinderi, bucata cu bucata,
sa las pamantul, sa ma nasc din apa.
S-adun nisipul marii, sa-l pun intr-o clepsidra,
si sa astept, prin curgerea de vremuri,
sa nasca alta clipa.
Ghiocul acesta, rasucit spirala, ca o scara,
tacutul si natangul melc stingher,
nascut din apa marii, sau din cer,
imi tot sopteste la ureche…
povesti cu feti-frumosi nascuti

a-mi fi suflet-pereche.

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *