Apasă tasta Enter

Dream Management. Pentru oamenii care simt la fel și pot face mult bine celor din jur

Creierul nostru este proiectat pentru a ne ajuta să ne îndeplinim visurile. De-a lungul dezvoltării rasei umane, din vechime și până în prezent, creierul și-a construit mecanisme extraordinar de sofisticate care au acest unic scop.

Pe de o parte, creierul nostru este o mașină incredibil de performantă de rezolvare a problemelor care stau în calea lucrurilor pe care vrem să le realizăm. Pe de altă parte, de fiecare dată când suntem aproape de îndeplinirea unui obiectiv, creierul nostru eliberează o substanță numită dopamină, care produce bucurie intensă. Dopamina este semnalul creierului că un lucru pe care îl dorești sau de care ai nevoie e pe cale să se întâmple și îți dă nu doar energie dar și plăcere pentru a continua eforturile. În înțelepciunea ei, natura ți-a făcut cel mai important cadou pentru ca tu să supraviețuiești și să te dezvolți, realizând lucruri ieșite din comun.

Și atunci de ce există mai multe visuri cu aripi frânte decât visuri împlinite? Dacă istoria noastră celebrează oamenii cu realizări ieșite din comun, cum se face că mulți dintre noi își amână constant visurile sau preferă să le trăiască în imaginar? Dacă anatomia și fiziologia creierului nostru sunt de natură să ne sus­ți­nă în orice întreprindere posibilă și uneori chiar imposibilă, cum se face că renun­țăm la ceea ce ne dorim cu adevărat? Dacă alții pot să aibă realizări incre­dibile la cele mai fragede vârste, cum se face că noi la 40 de ani nu avem curaj să facem acele schimbări care ne-ar pune pe traiectoria a ceea ce dorim cu adevărat?

De la principiul care spune că în teorie orice vis poate să fie împlinit la practică, este o distanță pe care puțini știu cum să o parcurgă și ajung să creadă că totul depinde de noroc sau de niște sacrificii atât de mari încât poate că nici nu merită eforturile.

Cartea aceasta își propune să creeze o punte între teorie și practică și să arate că orice vis poate să fie împlinit, cu o singură condiție principală și pe baza unui set de principii generale. Doar o singură condiție principală. Numai una! Dar înainte de a dezvălui această condiție, aș vrea să fac două lucruri.

În primul rând, aș vrea să îți spun câteva lucruri importante despre această condiție. Aș vrea să ți-o prezint ca și cum ți-aș prezenta o persoană care ar putea să îți devină o foarte bună prietenă sau – cine știe – poate chiar viitoarea soție sau viitorul soț. Știu că acum oamenii se prezintă simplu, doar cu numele:

– Vă rog să faceți cunoștință. Mihai, ea e Maria. Maria, el e Mihai.

Iar apoi cei doi își dau grăbit mâna, se privesc uneori ușor stânjeniți și gata. Eu sunt de modă veche. Mie îmi place să spun așa:

– Vă rog să faceți cunoștință. Maria, el e Mihai, prietenul acela al meu despre care îți spuneam că e pasionat de escaladă și care de curând s-a întors dintr-o expediție prin intermediul căreia a strâns bani pentru copiii cu cancer.

Apoi m-aș întoarce spre Mihai și aș spune:

– Mihai, despre Maria nu cred că ți-am povestit. E prietena mea care de curând a revenit din Africa, unde a făcut voluntariat pentru copiii cu dizabilități.

Dintre miile de caracteristici pe care cei doi le au, eu încerc să le aleg pe acelea care îi unesc în vreun fel. Punctele comune care ar putea reprezenta tot atâtea punți de comunicare între doi oameni care acum că se cunosc poate își vor uni resursele și poate chiar destinele pentru a face mult bine celor din jur și lor înșiși. Așa aș vrea să îți prezint această condiție, pentru că lucrul cel mai bun pe care eu mi-l pot imagina ca rezultat al acestei cărți este situația în care cât mai mulți oameni își unesc destinele cu ceea ce reprezintă această condiție întru realiza­rea unui număr cât mai mare de visuri.

(Extras din cartea „Dream Management”, Mirela Oprea, Editura Cartex)

Sursa foto: pagina de Fb a autoarei

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *