Fundația Ana Aslan Internațional aduce în România platforma KWIDO Mementia

Fundația Ana Aslan Internațional va implementa platforma de stimulare cognitivă Kwido, a IMM-ului spaniol Ideable, în România. Pentru aceasta, alături de specialiștii Fundației Ana Aslan Internațional se alătură și Asociația Medicilor de Familie București.

Kwido Mementia este o soluție inovatoare, special concepută pentru stimularea și antrenamentul cognitiv pentru adulți cu vârsta de peste 65 de ani, bazată pe jocuri inteligente.  Aplicația este versatilă și dedicată pentru tablete, laptop sau PC, concentrându-se pe atenție, calcule, funcții executive, limbaj, memorie și orientare.

Afecțiunile neurodegenerative sunt o provocare cu care se confruntă oamenii din întreaga lume, deficitul cognitiv moderat și demența fiind două dintre cele mai frecvente sindroame neuro-degenerative geriatrice. Se așteaptă ca numărul adulților în vârstă care trăiesc cu declin cognitiv în diferite stadii – minor, moderat sau sever, să crească dramatic pe fondul fenomenului de îmbătrânire globală a populației.

În prezent, în întreaga lume aproximativ 46,8 milioane de oameni suferă de demență, iar dintre aceștia, 10,5 milioane în Europa. Specialiștii apreciază că în anul 2050 vor fi 131 milioane de oameni cu această suferință la nivel global, dintre aceștia 18,7 milioane în Europa.

Scopul acestui proiect – Kwido Mementia, este de a aduce pe piață o soluție tehnologică aptă să prevină tulburările cognitive și demența la pacienții seniori și să aducă îmbunătățiri de memorie, orientare și limbaj acolo unde acestea s-au instalat.

Platforma va fi utilă atât la nivel domestic, în casele seniorilor, cât și în centrele rezidențiale pentru vârstnici. Mai mult, platforma generează medicului de familie, psihologului, personalului medical un raport al progresului făcut de pacient, aceștia putând urmări și aborda conduita terapeutică de la distanță.

Proiectul Kwido Mementia a început în vara anului 2020 și se va finaliza în aprilie 2021. Fundația Ana Aslan Internațional va ajunge să implementeze și să testeze platforma – prin intermediul medicilor de familie din București, cu 1000 de seniori.

Criteriile de admitere în proiect – Profil senior voluntar

  1. Vârsta de peste 65 de ani
  2. O condiție mentală bună, sau cu tulburări minore de cogniție
  3. O mobilitate bună/nu sunt eligibili cei imobilizați
  4. Auz bun sau cu ușoare tulburări de auz
  5. Văz bun sau deficiențe vizuale minore corectate de ochelari
  6. Fără boli în faza terminală la recrutare
  7. Cunoscator al limbii române
  8. Cunoștințe minimale de tehnologie IT
  9. Posesia unei tablete, laptop sau computer personal

Durata terapeutică de joc este de 3 ori pe săptămână, o sesiune de joc va avea durata de minim 15 minute și maxim 30 de minute!

Exercițiile Kwido Mementia lucrează pe o serie de abilități: atenție, calcul, funcții executive, limbaj, memorie și orientare, cu rezultate în timp real și pot fi adaptate nivelului cognitiv al fiecărui utilizator.

Medicii, psihologii primesc informații în timp real despre rezultatele pacienților și pot accesa o multitudine de date, cum ar fi evoluția indicelui cognitiv general, starea emoțională, autoevaluările utilizatorilor despre exerciții și multe altele. Mai mult, platforma permite analiza progresului lor prin rapoarte de activitate reprezentate graphic.

Exploatarea automată a datelor economisește personalului medical/terapeuților o cantitate semnificativă de timp în analiza rezultatelor. Această metodologie de lucru a fost concepută și testată de experți – psihologi, gerontologi și terapeuți.

Kwido Mementia este o platformă prin care se poate realiza un plan de instruire/antrenament complet personalizat și adaptat diferiților utilizatori: oameni sănătoși, cu pierderea de memorie legată de vârstă, cu o ușoară afectare cognitivă sau cu afectare cognitivă moderată.

Articol publicat pe site-ul Fundației Ana Aslan Internațional

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *