living passionately

„Mă antrenez încercând să rămân îndrăgostită. Nu funcţionează întotdeauna, dar nu mă puteţi învinui că încerc” (Isabel Allende)

Pe Isabel Allende poate o știm, poate am citit-o sau poate i-am văzut cărțile în librării. Are 77 de ani, iar despre viața ei spune: „am avut perioade întunecate și tragedii, dar și mult succes. Cred că nimeni nu poate să treacă prin viață fără să i se întâmple nimic. La mine, totul pare a fi prea exagerat”.

Peste Isabel Allende am dat vorbind acum câțiva ani la conferințele TED despre cum să trăiești intens la 71 de ani, despre cum se simte când își vede ridurile în oglindă:

„Când începem să îmbătrânim? Societatea decide când suntem bătrâni, de obicei în jurul vârstei de 65 de ani, când începem să avem nevoie de servicii medicale, dar, în realitate, începem să îmbătrânim de la naştere. Îmbătrânim chiar acum şi fiecare dintre noi se confruntă cu asta diferit. Cu toţii ne simţim mai tineri decât vârsta noastră reală, deoarece spritul nu îmbătrâneşte niciodată. Eu am încă 17 ani. Sophia Loren. Uitaţi-vă la ea. Ea spune că tot ceea ce vedeţi se datorează spaghetelor. Am încercat şi eu şi am luat 5 kg în greutate unde nu trebuie. Dar atitudinea, îmbătrânirea este totodată atitudine şi stare de spirit.”

„Ce am pierdut eu în ultimele zeci de ani? Oameni, desigur, locuri şi infinita energie a tinereţii mele, şi încep să îmi pierd independenţa, şi asta mă sperie. Ram Dass spune că dependenţa doare, dar, dacă o accepţi, suferi mai puţin. După un accident vascular cerebral grav, sufletul său veşnic tânăr urmăreşte schimbările din corp cu sensibilitate, şi e recunoscător celor care-l ajută.”

„Ce am câştigat? Libertatea – nu trebuie să mai demonstrez nimic. Nu sunt blocată în ideea de cine am fost, cine vreau să fiu sau ce aşteaptă alţii să fiu. Nu trebuie să mai mulţumesc bărbaţii, numai animalele. Tot îi spun superegoului meu să se liniştească şi să mă lase să mă bucur de ce mai am. Corpul poate că mi se destramă, dar creierul meu nu. Încă. Îmi place creierul meu. Mă simt mai uşoară. Nu port pică, ambiţii, vanitate, nici unul din păcatele mortale care nici măcar cu care nu merită să-ţi baţi capul. E grozav să te eliberezi. Ar fi trebuit să încep mai devreme. Şi mă simt şi mai liniştită deoarece nu mă mai tem de vulnerabilitate. Nu mai văd în asta o slăbiciune. Şi am câştigat spiritualitate. Sunt mai conştientă că înainte moartea era în preajmă. Acum e dincolo de uşă sau în casa mea. Încerc să trăiesc atentă la tot şi să fiu prezentă în fiecare moment.”

„Ştiţi, pentru o femeie vanitoasă ca mine e greu să îmbătrâneşti în această cultură. În interior mă simt bine, mă simt fermecătoare, seducătoare, sexy. Nimeni altcineva nu vede asta. Sunt invizibilă. Vreau să fiu în centrul atenţiei. Urăsc să fiu invizibilă.”

„Deci, cum pot rămâne pasională? Nu-mi pot dori să fiu pasională la 71 de ani. Mă antrenez de ceva vreme, şi atunci când mă simt fără vlagă şi plictisită, mă prefac. Atitudine, atitudine. Cum mă antrenez? Mă antrenez spunând DA la orice îmi iese în cale: dramă, comedie, tragedie, dragoste, moarte, pierderi. Da, vieţii. Şi mă antrenez încercând să rămân îndrăgostită. Nu funcţionează întotdeauna, dar nu mă puteţi învinui că încerc.”

Revista Seniorul

Povestim între generații

Intră în dialog