Oameni mari cu suflete de copii

imbatranire activa

Întotdeauna gândul că într-o zi voi ajunge să fiu bătrână m-a întristat. Teama de a fi singură, de a pierde treptat din simțuri, pasiuni, dar mai ales oameni m-au întristat și mai tare.

Obișnuiam să cred că, odată cu înaintarea în vârstă, te vei opri din a face ceea ce-ți place, vei ajunge în punctul în care toate dorințele tale vor muri, iar pereții camerei vor fi singurii care vor auzi  șoaptele nespuse care ți-au rămas pe buze pentru următorii ani ai vieții tale. Nu-i așa că uneori tindem să vedem doar partea negativă a lucrurilor?

În urmă cu câteva săptămâni, am avut ocazia să fac o vizită asociației CARP Omenia București, împreună cu alte câteva colege de facultate, pentru a luat interviuri persoanelor aflate acolo. Nu mai mersesem până atunci într-un astfel de centru destinat pensionarilor și eram convinsă că o să fie o vizită destul de scurtă și monotonă, asemenea acelei zile de toamnă.

La intrare ne-a așteptat Andreea Teodorescu, președintele asociației Magic Seniors, care ne-a poftit imediat înăuntru cu zâmbetul pe buze. O dată ce am pașit în cameră am putut observa două mese mari în jurul cărora se aflau bunici și bunicuțe care discutau, jucau Scrabble, serveau prajituri și râdeau. O atmosferă tare primitoare și călduroasă. Dar cum uneori nu e bine să stai pe margine și să te uiți la horă, am fost invitate să luăm și noi parte la joc. Eu și o colegă ne-am așezat la masa mare, unde existau două grupuri care jucau Scrabble. Am fost foarte bucuroase să ne integrăm imediat în grup, să asistăm la micile discuții despre regulile jocului, despre nepoții de acasă sau copiii plecați din tară. Toți erau dornici să povestească, să-și spună punctul de vedere, să interacționeze.

Am putut interacționa mai mult cu persoana căreia i-am luat interviul. Eu o voi numi doamna M. sau doamna a cărei poveste m-a fascinat pe mine. Pe lângă deschiderea de a dicuta cu mine despre diverse lucruri, doamna M. a pus foarte mult accentul pe dorința oamenilor vârstnici de a comunica, de a se simți utili într-o societate care, de multe ori, îi condamnă la o viață a singurătății. Am aflat că oamenii continuă să se bucure de pasiunile lor, încă sunt dornici să învețe lucruri noi și că, indiferent de vârstă, poate exista dorința de a ajuta la binele comunității.

Să-mi mai fie oare teamă că la vârsta senectuții mă voi simți neajutorată și secată de energie? Eu tind să cred că nu. La acea vârstă voi fi asemnea unei cărți care a adunat între paginile sale amintiri, învățături, experiențe și care e gata să le citească și altora printre rânduri. Însă nu voi lăsa condeiul din mână, pentru că voi avea mereu file goale pe care voi dori să le umplu cu alte memorii, pasiuni sau sfaturi de la oamenii din jurul meu.

„Suntem asemenea unor copii mici, vrem să învățăm lucuri noi, suntem curioși de tot ce e necunoscut. Nu putem renunța la noi din cauza anilor!”- doamna M.

Intră în dialog