Eminescu aspiră spre o iubire absolută. Ori jocul ideal al iubirii poate fi trăit doar… în vis.

Ori sau or? Care dintre cele două conjuncții trebuie să fie utilizată?

Confuzia dintre or, conector neologistic, și ori, conjuncție disjunctivă, este destul de frecventă.

De ce?
Din cauza înrudirii formale, din cauza faptului că, uneori, popular (incorect), pronunțăm [or], în loc de [ori], pierzând din vedere valoarea sintactico-semantică a celor doi conectori:

Versurile sunt semnate de Blaga or de Nichita?
Versurile sunt semnate de Blaga ori (sau) de Nichita? – corect

Mijlocul de control la care am apelat este înlocuirea lui ori cu un sinonim, cu o altă conjuncție disjunctivă – sau (Conform DEX, „judecata disjunctivă… admite… note care se exclud.”); fie, ori, sau sunt conjuncții disjunctive.

Or, conector neologistic, își păstrează în general valorile din limba franceză.

Încadrarea sa morfologică (conjuncție, adverb) a generat multe comentarii. Conform lucrărilor normative actuale (DOOM 2, DEX, 2016),

OR[1] conj. dar, însă [din fr. or]: el se crede nevinovat; or, toate probele sunt împotriva lui.
OR[2] conj. (rar) deci, așadar [din fr. or]; exprimă un raport conclusiv:

Spuneai că timpul fuge. Or, hotărăște-te, trăiește clipa!

Dacă Isabela Nedelcu (101 greșeli gramaticale) afirmă că „or… are un rol pragmatic evident, marcând opoziția față de cele spuse anterior”, Rodica Zafiu (Conjuncții adversative din limba română; tipologie și niveluri de incidență) comentează astfel specificul acestui conector: „Este evident că, în ciuda perceperii unei valori de contrast… conectorul nu poate substitui o conjuncție adversativă în folosirile obișnuite ale acesteia. Specificul său este de a introduce o obiecție, care nu anulează așteptările create de propoziția anterioară, schimbând doar perspectiva.
Or se plasează la nivel epistemic („știm că…”) sau pragmatic („spunem că…”, „întrebăm dacă…”):
E foarte optimist. Or, optimismul e riscant.
E foarte optimist. Or, întrebarea e dacă are sau nu dreptate.”

„Rolul pragmatic al acestui conector este de a introduce a doua premisă a unui argument, decisivă pentru concluzie.” (GA, 2005)

Să supunem exemplul oferit în prim-plan testului recomandat de Rodica Zafiu („știm că…”, „spunem că…”, „întrebăm dacă…”):

Eminescu aspiră spre o iubire absolută. Ori (sau) jocul ideal al iubirii poate fi trăit doar… în vis.

Exprimarea corectă este:

Eminescu aspiră spre o iubire absolută. Or, (știm că…) jocul ideal al iubirii poate fi trăit doar… în vis.

De ce?
Pe de o parte, enunțul nu acceptă înlocuirea lui ori cu un sinonim (sau); pe de altă parte, acceptă testul propus de Rodica Zafiu.
Or „nu marchează o opoziție față de cele afirmate anterior”, căci Eminescu trăiește iubirea absolută… o trăiește doar… în vis:

Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!

Deosebirea dintre cei doi conectori, or și ori, este sugerată și de relațiile pe care aceștia le stabilesc la nivelul propoziției sau al frazei. Dacă ori conectează părți de propoziție și propoziții, or are un rol pragmatic, discursiv și stabilește relații numai la nivelul frazei (leagă numai propoziții). Or apare frecvent la începutul celui de al doilea enunț. El trebuie să fie precedat de punct sau de punct și virgulă și urmat totdeauna de virgulă.
Concludente sunt exemplele oferite.

Niciun comentariu
Scrie Cancel
Comments to: OR, ORI – Sinonime sau însemn al excluderii (ori), al unei alte perspective (or)?

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Attach images - Only PNG, JPG, JPEG and GIF are supported.