in ,

Propun să avem curajul Doamnei cu Pălărie Roșie!

palarie rosie

O doamna atent imbracata, cu o palarie rosie pe cap, aranjata pana la eleganta, de parca urmeaza sa participe la o sindrofie, desi vine doar la dispensar, sau de la niște banale cumparaturi… mereu vesela, emana efectiv o stare pozitiva.

E o persoana absolut normala: are gospodarie (a renuntat la vaca, dar nu a lasat-o inima si si-a luat o capra), are pasaret, porci, ma rog tot ce da bine in ograda unui taran gospodar… dar munca-i munca si mersul pe ulita satului e altceva. E vorba de respectul fata de sine si de curaj! Intr-un sat unde femeile de varsta ei poarta basma (eu port caciuli tricotate, cu mot, cu urechi, dar n-am curaj sa pun o palarie pe cap… fiind mica de inaltime – am senzatia ca ma „ingroapa”)… intr-un sat care a pierdut aerul de idilism samanatorist din romanele lui Duiliu Zamfirescu, dar in care „replici” ca din Marin Preda auzi la tot pasul, mai ales cand vine vorba de politica.

Tineretul e ca la oras: jeansi taiati in genunchi (replica blugilor frecati cu caramida si un strop de clor  pentru a obtine „prespalatii” pe vremea mea), cu smartphone-ul obligatoriu in dotare si la vedere (ca doar trebuie sa intre in categoria celor care la 80 de sec. isi verifica „instinctiv” ecranul telefonului – dependenţa de telefonul mobil a capatat si un nume „nomofobie”. Nomofobia este o tulburare răspândită la nivel mondial. În Statele Unite există deja centre de tratament, după modelul celor de dezintoxicare. Mulţi pacienţi sunt adolescenţi. Oare sperati ca in Romania e altfel?)

Si totusi… „orice invat are si dezvat” – de la bunica citire, dar nu cu forta (orice e „interzis” devine mai atractiv), ci prin constientizarea fiecarui „dependent” si, pas cu pas, intelegerea ca exista o viata reala care merita traita si privita face-to-face, nu prin sticla unui telefon.

Copil fiind, nu paduri cutreieram, ci maidane, strazi prafuite, unghere pline de mistere si comori, imaginare desigur, si aveam „aripi”.  Tot de copil am asistat la „taiatul aripilor la gaini”, ca sa nu zboare peste gard, in curtea si mai apoi in oala vecinului (glumesc, vecinii isi inapoiau zburatoarele si apoi le taiau penele – si zborul).  Zborul nu ti-l poate „taia” nimeni cat timp esti tanar, zborul insa iti poate fi deturnat, manipulat, impus chiar prin faptul ca vrei sa apartii unui grup cat mai trendy, cu cat mai multe like-uri si urmaritori pe Fb, Instagram…

Pana la urma tu esti cel care decide sa-si „taie aripile”. Tu decizi ce faci cu viata si drum-zborul tau! („jobul” parintelui e sa te indrume, sa te sustina, dar nu poate trai viata ta… desi multi fac greseala asta! Esec garantat.)

Viata de liceu a fost (si sunt convinsa ca este in continuare) cea mai frumoasa, tumultoasa, in care poti acumula cuvinte in vocabular, prin lecturi de toate genurile, bune, proaste (asa ai termen de comparatie), prin experiente traite pe propria piele, prin greseli pe care sigur le vei face („lovitul cu capul de pragul de sus”), dar pe care va fi musai sa inveti sa ti le asumi si sa nu le mai repeti.

„Zeit zu leben und Zeit zu sterben” („Soroc de viata si soroc de moarte”), roman al lui Erich Maria Remarque… Viata de licean e „sorocul de viata”.

Bucurati-va de acest timp! In grupuri de prieteni schimbati idei, vise, zboruri. Iubiti si luati-o de la capat, luptati pentru a fi „alfa”, lider, invatati, cresteti invatand sa va aparati ideile cu argumente – cautati informatii in biblioteci (Google e doar un sumar de informatii), de la dascali, parinti, bunici… „furati idei” de peste tot si apoi scuturati-le prin sita.

Nu va pierdeti in anonimatul retelelor de socializare… pipaiti, mirositi viata reala. Calatoriti, lumea e imensa, oamenii sunt diferiti, culturile lor, credintele lor la fel de diverse (din fericire!). Sa nu va fie rusine sa cereti ajutor, sfaturi… mereu va fi cineva care o sa va dea o mana de ajutor sau un umar pe care sa plangeti!  Traiti in Cetate (oras, tara), implicati-va civic in actiunile comunitatii voastre… produceti schimbarea pe care unii doar o canta de ceva timp: „Vreau o tara ca afara!”

Cei care faceti 18 ani si veti vota pentru prima oara… profitati!

Sunteti puri, cu aripile intregi (nu ca o gaina nezburatoare nici macar peste un gard) si voi sunteti viitorul… e dreptul si onoarea voastra de a face ce trebuie facut!

Nu va feriti sa intrebati candidatii politici, aflati adresele lor de mail, cautati-le paginile de Fb , comentati, dar civilizat, fara indemnuri la ura si injuraturi… Nu uitati: sunteti inca nemanjiti, necorupti, nemanipulati! Ramaneti asa!

Aflati cine va va reprezenta in Parlamentul European, in Senat si Camera Deputatilor, in calitate de Presedinte al tuturor Romanilor (indiferent daca i-ati votat pe ei, sau nu, odata ajunsi in functie sunt obligati sa rezolve problemele oamenilor care i-au ales). Democratia presupune acceptarea rezultatului votului majoritatii, dar odata „ajuns în capul trebii” (vorba lui Marin Sorescu), cel ales musai sa fie „tras de maneca” daca isi incalca promisiunile!

In lipsa implicarii civice a celor tineri vom repeta greselile trecutului, iar si iar si ne vom lamenta in stilul mioritic (vorbind cu oaia si „din ochi lacrimand”) – mizez pe mintea voastra deschisa si pe un sanatos simt al umorului si stiu ca ati inteles ca am vrut a spune.

Propun sa avem curajul Doamnei cu Palarie Rosie, sa fim optimisti, sa nu ne pese de „gura satului”, sa fim mandri de ideile si visele noastre. Eu am incredere deplina in tineri – cu o conditie: sa gandeasca cu mintea si cu sufletul lor!

Si, chiar daca nu va iesi din prima, nu-i nimic: „sorocul de viata” e mult mai lung decat „sorocul de moarte”.

One Ping

  1. Pingback:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

intergenerational

Poveste despre Doamna C

calitatea aerului vietii bucuresti

Ne stingem mai repede respirând în București. Copiii și vârstnicii sunt cei mai vunerabili