22 octombrie 2019

Serialul

„Este un serial deosebit. Îmi agiţi şi mie te rog oja asta?”. Luă sticluţa şi începu să-şi mişte febril mâna. „Inima vrea ce vrea!”. „Inima mea ar vrea să te rănească, dar nu o fac!”. Zâmbi şi întinse mâna după forfecuţă. „Îmi place să fac dragoste cu tine… îmi plac senzațiile, mirosul tău… îmi place să te simt…”. O privi, apoi privi spre ecran. Se uită la ceas, 30 de minute. Alte zeci de minute apoi pentru a ieși din transă. Apoi se culcau ca doi oameni normali. Apoi urma ziua de marţi, după care ziua de miercuri, cu noi episoade, în reluare. Le văzuse şi în vară, 80 de minute deodată, în fiecare sâmbătă. „O luptă permanentă vuieşte înlăuntrul nostru”. „Oamenii sunt fiinţe complicate”, apăru pe ecran. „Orice femeie are un secret murdar.” Episodul 9 din al 5-lea sezon se termină. Unghiile erau frumoase cu două straturi de ojă. Rămase un timp sprijinindu-se de canapea, apoi își mișcă corpul. Luă laptopul, Google, site-ul HBO, „Start” la întrebările testului. „În adâncul sufletului mă doare că soţul meu… a) are secrete faţă de mine; b) mă obligă să renunţ la carieră; c) mă înşală; d) mă neglijează; e) Soţ? Abia dacă mi-l amintesc”. A 15-a întrebare, click! „S-ar zice că, pentru tine, viaţa înseamnă doar haine şi cadouri scumpe. Dar tu aştepţi mai mult de la ea şi vei ajunge să obţii mai mult atâta vreme cât nu te legi la cap fără să te doară. Şi nu te mai apropia de grădinarii tineri!”. El era „un fost model care aparent are tot ce îşi poate dori de la viaţă: un soţ bogat şi o casă mare şi luxoasă. Cu toate acestea flirtează cu grădinarul lor în vârstă de 17 ani”. El era Ea.

Exprimă-ți opinia