Apasă tasta Enter

Wilhem Stekel și ale sale „Recomandari psihanalitice pentru mame”

Motto: „La început era Cuvântul”… acum este like-ul/linkul!

As zice sa nu ne intoarcem chiar la vremurile biblice, dar macar la vremurile in care invataturile erau transmise prin Cuvant, si nu prin linkuri; asa l-am ales pe Stekel (1868 – 1940), unul dintre primii discipoli ai lui Freud, cu un discurs mult mai aplicat si mai usor de digerat, cu o abordare atat de la moda in zilele noastre (Forumurile mamicilor sunt pline de sfaturi, unele de bun simt, altele de-a dreptul nastrusnice; toate dezbat doct pozitia copilului in uter, apoi pozitia ergonomica in „hamul de purtat sugarul”… dreptul la libera exprimare, sa zicem – atata timp cat nu se exagereaza, din motive de „reclama economica” sau pentru ca am uitat de unde am plecat; pe mine, recunosc cu mandrie, bunica ma punea intr-o copaie de lemn in care framanta si painea… normal ca nu in acelasi timp! Si tot cu mandrie recunosc ca asta nu mi-a afectat  dezvoltarea ulterioara…)

Sa ne intoarcem la Wilhem Stekel si la ale sale „Recomandari psihanalitice pentru mame”, cu o singura remarca personala: Stekel e adeptul conceptului (eronat) ca homosexualitata se datorează unor greseli educationale, si nu e innascuta (spre deosebire de cercetatorul berlinez Magnus Hirschfeld…), dar cum nu asta e „subiectul”, il vom trece cu vederea.

Cartea e structurata sub forma unor „scrisori” catre mame (raspunsurile la diferitele intrebari primite), are un limbaj accesibil si empatic si e bazat pe o indelungata experienta practica. Uneori, Stekel pare a da „sentinte”… dar, de fapt, ofera adevaruri (iar uneori adevarul doare, nu?).

Acum, cateva citate, ganduri:

„Copilul nu trebuie sa fie un inlocuitor pentru oamenii fara rost si nefericiti care stiu ca nu mai este nimic de facut cu viata lor. Oamenii deziluzionati fac din copil sediul sperantelor lor sfaramate. Ei transfera asupra copilului planurile lor ambitioase sfaramate… si uita ca nu exista decat o linie directoare a educatiei, aceea de a-l ajuta sa depaseasca in mod fericit pericolele primei copilarii si ale pubertatii si de a-l face „independent”, adica in stare sa duca lupta pentru existenta.”

„Greseala principala mi se pare a fi aceasta: asteptarea de la copii sa ne faca fericiti, in timp ce datoria noastra este de a-i face noi pe ei fericiti”.

„Deci nu asteptati prea mult de la copil! Nu va puneti sperante in el! Nu visati la un geniu, la un copil minune, la ceva special. Copilul va fi un om cu toate calitatile si slabiciunile unui om.”… Greu de admis un asemenea adevar, nu? Cati nu am scartait fara sansa si placere la vioara, cati nu ne-am luptat cu un pian cu sau fara coada, cati n-am fost siliti sa oferim recitaluri de poezie in fata musafirilor, cand am fi preferat sa ne fi jucat afara cu prietenii de varsta noastra???

Un alt „adevar” greu de digerat – personal nu cred ca am reusit sa-l „impun” prin convingere, desigur, vreunei mame, in cei 35 de ani de cariera medicala, ca pediatra:

„Educatia unui copil incepe din prima lui zi de viata!” si „Cea mai importanta regula: copilul nu trebuie sa imparta camera de culcare cu parintii!”… „Tipa noaptea? Daca nu este ud, lasati-l sa tipe. E ridicol obiceiul de a-l lua imediat in brate, de a-l lega, de a-i canta, de a-l purta de la o persoana la alta, de a dansa cu el prin camera”… „In definitiv, tipatul este singurul mod prin care nou-nascutul se poate face perceptibil”… sau cum obisnuiesc eu sa le spun mamelor: maii, nu e bibelou, sa-l pui in vitrina si sa-l stergi din cand in cand de praf… e o lupta pentru dominatie, lupta in care, cel mai frecvent, copilul castiga!

„Copilul este un fin observator si tinde sa devina un puternic tiran, manat de principiul placerii” (…) „Daca observa ca la cel mai mic plans sau tipat se aduna in fuga intreaga familie, el stie ca se afla in posesia unui mijloc sigur de a-si ademeni mama la patul sau…. Cel mai pretios dar pe care-l putem oferi copiilor nostri este independenta“.

Și, ca final apoteotic (accept si cuvantul „fascist” din partea mamelor super-protectoare care-si cantaresc copilul, daca nu la fiecare supt, macar o data pe zi, si apoi monitorizeaza tabelar si algoritmic cresterea in greutate a copilului), un ultim afront: „Dupa varsta de 9 luni nici un copil nu ar mai trebui hranit la san”… cordonul ombilical trebuie „taiat” simbolic.

Daa, OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) zice că alaptatul e benefic… da, copiii din Kenya sunt alaptati pana la 2 ani si tinuti la pieptul mamei ca puiu’ de maimuta, si de aceea sunt mai linistiti… Parerea mea: galagia unui copil din Kenya e periculoasa, poate atrage pradatori (lei, leoparzi, vulturi); cred ca un copil din Kenya e mai calm decat cel din… alta parte nu datorita laptelui de mama, ci datorita „teoriei selectiei naturale”. Iar OMS-ul are si partile lui bune, dar si multe bube-n cap… altfel ar fi rezovat macar partial foametea din Africa, si nu doar chestiunea cu laptele matern…

Cum nu sunt eu urmarita pe Fb de prea multi (har cerului!), am zis sa fac o incercare: sa ne intoarcem la ce am avut bun si la care constat cu regret ca renuntam… si, oricum, cartea chiar merita citita! Urmeaza capitole absolut adorabile: spilhozenul, jocul in nisip, obsesia bolii, joaca cu animalele… har cerului ca nu erau smartphoanele pe atunci, ca Stekel ar fi scris volume privind nocivitatea lor asupra copiilor! Da, copilul „cablat” la smartphone e linistit, nu cade, nu se juleste… devine insa, incet-incet, un „autist social”.

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *